În fiecare an, firmele au posibilitatea de a direcționa 20% din impozitul pe profit către un ONG, bani care, dacă nu sunt destinați unui scop anume, vor intra automat în visteria statului. Cu alte cuvinte, oricare firmă poate deveni un sponsor important pentru o cauză umanitară, cu o sumă de bani pe care oricum trebuie să o plătească. Este ca și cum ați alege să lăsați o porție de mâncare pe care deja ați plătit-o la restaurant, în loc să o oferiți unui om flămând.

Anul acesta, alegeți să ajutați Asociația Desenăm Viitorul pentru a putea continua să ofere sprijin copiilor defavorizați, aflați în sistemele de protecție a statului. Încercăm, an de an, cu resurse proprii și cu ajutorul sponsorilor să  deschidem poarta viitorului pentru cei mai puțin norocoși.

Copiii sunt fundația oricărei societăți și un capital uman în care suntem toți datori să investim, așa cum putem mai bine. Noi îi ajutăm, în măsura posibilităților noastre, pe tinerii abuzați din centrele de copii.

Desenăm Viitorul derulează două programe a căror beneficiari sunt tinerii instituționalizați: CENTRUL EDFORSO – EDUCAȚIE, FORMARE, SOCIETATE–care are drept misiune consolidarea deprinderilor de viață independentă a tinerilor instituționalizați.

ADOPTĂ UN TALENT–care are drept misiune susținerea talentelor prin oferirea de burse copiilor abandonați.

De asemenea, atunci când ne-au fost semnalate cazuri de abuzuri fizice, psihice sau sexuale sau de încălcare a drepturilor legale, ne-am implicat activ și am tras un semnal de alarmă autorităților competente.

Mai mult de atât, membrii Desenăm Viitorul au demarat un proces amplu de cercetare a vieții tinerilor instituționalizați, dar și a traiectoriei lor post-instituționalizare, iar cifrele ne-au îngrijorat. Din cauza deficiențelor sistemului, un număr impresionant de tineri au murit, majoritatea sinucigându-se, iar alții au comportamente deviante.

Dar, oricât ne-am dori noi să ajutăm mai mulți tineri, întotdeauna ne împiedicăm de problemele financiare, pentru că totul costă. De aceea, apelăm la bunăvoința mediului de afaceri și vă rugăm să ne susțineți misiunea. Direcționați 20% din impozitul pe profit către Desenăm Viitorul și ajutați-ne să construim un viitor cu o fundație solidă pentru societatea românească și chiar și pentru mediul de afaceri. De tineri depinde viitorul, de noi, fundația pe care le-o construim!