logo Academia de Internship-150px

Veștile bune continuă. Sprijinim și în acest an dezvoltarea societății românești și suntem fericiți să-i avem alături de noi pe reprezentanții Coface România.

Proiectul pe care îl vom derula împreună se numește ”Academia de Internship Coface” și va debuta pe data de 9 Mai 2014. Se adresează tinerilor din familii defavorizate și din mediul instituționalizat. Coface România va lua în grijă un număr de opt astfel de tineri, dornici să se dezvolte personal, să își descopere noi pasiuni și abilități, și care vor să învețe permanent lucruri noi, specializându-se și transformându-se în cetățeni responsabili care să ajute mai departe tinerii din România să se dezvolte. Coface România va oferi programe de internship remunerate tinerilor selectați, iar cei care vor avea rezultate deosebite vor fi stimulați la sfârșitul programului cu burse lunare. În urma programului “Academia de Internship Coface”, tinerii vor fi mai bine pregătiți și motivați pentru a urma studii superioare și pentru a-și găsi, ulterior, vocația în viață.CofaceTradeAid-01

Ne face o deosebită plăcere să putem ajuta persoanele în dificultate, implicarea socială fiind una dintre valorile Coface România. Prin intermediul acestui program ne dorim să asigurăm îndeplinirea responsabilității față de societate și mediu a tuturor angajaților, precum și implicarea acestora în programe care să genereze nu doar rezultate pe termen lung, ci și atitudine.”, a declarat Oana Ochiană, HR Manager, Coface România.

Cu o experiență vastă în mediul educațional, social și de protecție a mediului din România, echipa Coface dezvoltă astfel de proiecte anual, direcționându-și atenția asupra diferitelor grupuri sociale aflate în dificultate. Asociația „Desenăm Viitorul Tău” este mai mult decât încântată să îi aibă alături ca parteneri într-un proiect atât de important și valoros. Asociația noastră se va ocupa de selecția tinerilor beneficiari ai acestui program și îi va urmări îndeaproape pe tot parcursul programului. Misiunea noastră este de a ajuta tinerii în a-și găsi drumul în viață, prin consilierea celor ajunși în situația de a părăsi centrele de plasament, fiind împinși spre o viață pentru care nu sunt cu adevărat pregătiți, neavând un sprijin real.

Mulțumim Echipei Coface Romania pentru deschiderea și încrederea oferită.

Vă invităm să ne urmăriți activitatea atât pe această pagină, cât și pe Facebook, pentru a afla noutăți despre acest proiect.