BBlogoAsociația „Desenăm Viitorul Tău” a intrat în cursa pentru Bursa Binelui și va înființa primul Centru de Tineret pentru tinerii instituționalizați

Asociația „Desenăm Viitorul Tău” a intrat în cursa pentru Bursa Binelui, program susținut de BCR, cu proiectul de înființare a primului Centru de Tineret dedicat formării tinerilor instituționalizați.

Asociația noastră a fost admisă de către BCR la Bursa Binelui și ne dorim să trecem toate etapele pentru a ne califica în finală. Momentan, pentru a ajunge în semifinala competiției, trebuie să strângem suma de 300 lei, de la minimum 5 donatori.

De aceea, pe această cale, dorim să cerem sprijinul tuturor celor care vor să doneze bani pentru a ne susține cauza – Centrul de Tineret va reprezenta pentru tinerii insituționalizați o şansă în plus pentru a se integra pe piața muncii și în societate.

În ultima etapă a competiție intră proiectele care au strâns cele mai mari sume de bani de la cei mai mulți donatori, iar BCR va dubla sumele strânse de primele 3 clasate, în limita a 5000 euro. Acolo dorim și noi să ajunge și să reușim, astfel, să punem bazele primului Centru de Tineret dedicat formării tinerilor institutionalizați din România.

Bursa Binelui este singura platformă online unde donațiile sunt necomisionate, fiind încurajați în acest sens și donatorii care vor să participe cu sume mici, pentru a susține proiectele preferate.

Pentru mai multe detalii legate de proiectul asociației noastre și de Bursa Binelui, vă rugăm să accesați următorul link:  CENTRUL DE TINERET DEDICAT TINERILOR INSTITUTIONALIZATI