Invata ma sa invat 2015        În perioada 1 Octombrie 2015 – 15 iunie 2016, asociația Desenăm Viitorul Tău va derula proiectul “Învață-mă să învăț”, proiect realizat cu sprijinul financiar al prietenilor și colaboratorilor asociației.

        În cadrul proiectului vor fi implicați peste 100 de oameni, dintre care nu mai puțin de 30 de voluntari – studenți și liceeni – care se vor implica în activitățile propuse pentru a-i motiva și ajuta pe tinerii/copii instituționalizați să meargă la școală, dar să își și rezolve temele fără dificultate. Voluntarii vor îmbina metode de educație non-formală pentru efectuarea temelor, cu exerciții interactive, folosindu-se de materiale educative ce stimulează creativitatea pentru a explica în mod concret și ușor materii precum matematica, limba și literatura română, istoria României și Geografia Europei etc.

          Ne dorim să creștem rata celor care doresc să-și continuie studiile universitare, motiv pentru care te invitam sa ni te alaturi.

FII VOLUNTARUL COPIILOR DIN CENTRE.

 

Dacă vrei să fi unul din voluntari nu ezita să completezi formularul de mai jos.

Te așteptăm alături de noi!

 

1 – 10 octombrie 2015 – selecția voluntarilor;

10 – 15 octombrie – formarea și instruirea voluntarilor;

17 octombrie 2015 – 15 iunie 2016 – desfășurarea activităților cu tinerii din centrele de plasament/apartamente sociale.

 

PERSOANA DE CONTACT: Anca Maria CUJBA – 0766593253 sau voluntar@desenamviitorul.ro

 

Numele si Prenumele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Mobil (obligatoriu)

Data Nastere(obligatoriu)

Copie Buletin(obligatoriu)

CV(obligatoriu)

Scrisoare de intentie(obligatoriu)