În perioada 22 septembrie – 25 septembrie 2017, ne-am bucurat, împreună cu un grup de copii instituționalizați  de la Centrul Sf. Iosif, din București, de patru zile minunate la Vălenii de Munte.

 

Tabăra a fost posbilă datorită sponsorilor, a celor cinci traineri voluntari care au desfășurat cu micuții diverse traininguri și, bineînțeles, a celor 10 copilași care s-au arătat încântați de fiecare moment petrecut la Vălenii de Munte.

 

În prima zi, după o călătorie distractivă cu microbuzul, am ajuns în tabără în jurul prânzului. Am luat masa împreună și am profitat de prilej ca să ne cunoaștem mai  bine. După masă, fiecare a avut timp liber, pentru relaxare. Apoi, a urmat întâlnirea cu trainerii. Copiii au participat activ la jocurile propuse de trainerii voluntari și s-au distrat, cunoscându-i. A urmat, înainte de cină, o plimbare prin natură, pentru ne ne bucura cu toții de frumusețile locului și pentru a ne face pofta de mâncare. Seara s-a încheiat frumos, după cină, când toți am mers la culcare obosiți, dar încântați de tot ce am trăit într-o singură zi.

 

A doua zi a început în forță, cu un mic-dejun copios și o drumeție. Ziua aceasta a fost cu adevărat plină de activități. Copiii au participat  atelierul de comunicare, susținut de Monica după care luat masa de prânz și și-au făcut somnul de după-amiază. A urmat, după odihnă, alt seminar: unul de dezvoltare personală prin pictură, cu Gabriela Alba. Seara, după cină, ne-am distrat cu jocuri de improvizație și  board games. Încă o seară specială s-a încheiat frumos și productiv.

A treia zi a început direct cu management financiar. Cum ne gestionăm resursele financiare după ce plecăm definitiv din centru. Atelierul a fost susținut de Vișinel Balan. După o dezbatere aprinsă pe tema planificării viitorului nostru, a venit timpul să vedem dacă suntem pregătiți pentru a ne muta într-o chirie și din salariul nostru lunar să ne asigurăm cele necesare. A fost un atelier interactiv, după spusele micuților: “Ne-a plăcut foarte mult. Mi se pare foarte tare că avem bani. Păcat că nu-s reali. Serviciile, atractive. Și totuși am mai rămas cu bani în casă”.

 

Au mai urmat, pe parcursul zilei, călătorii în zonă, odihnă și timp liber și desigur, mese copioase – avem grijă și de trup și de suflet 🙂 .

 

În ultima zi, după micul-dejun, ne-am luat la revedere la minunatul loc care ne-a găzduit și am împărtășit impresii din tabără. Ne-am făcut bagajele și am pornit toți înspre casă, bucuroși de experiența minunată, dar și triști că zilele s-au scurs prea repede.

 

Această tabără a fost realizată cu sprijinul financiar al oamenilor frumoși care susțin proiectele noastre. Vă mulțumim pentru încrederea oferită! :*

 

Au fost 4 zile de neuitat alături de micuții de la Centrul Sf. Iosif din Sector 1 și formatorii care au contribuit la animarea celor 4 zile. În cadrul taberei am învățat:
– Management financiar, cu Visinel Balan;
– Dezvoltare personală prin pictură, cu Gabriela Alba;
– Comunicare, cu Monica;
– Drumeții în natură cu Bogdan Andrei, Laura Popescu și proprietarul Pensiunii Dely-Cios.

 

Vă mulțumim tuturor pentru oportunitatea oferită în realizarea Taberei EDFORSO. Ne pregătim de #marșulîngerilor, ce va avea loc pe 5 decembrie 2017, în fața Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

 

Începând cu 7 octombrie, demarăm activitățile de la Centrul#EDFORSO- EDUCAȚIE, FORMARE, SOCIETATE!

Întreg album foto cu activitățile din cadrul Taberei poate fi vizionat pe pagina oficiala de facebook a asociației – click aici 🙂