Libertatea pentru cei fara adapost

Au mai rămas doar cateva ore până la finalul competiției Bursa Binelui – program susținut de BCR. Putem spune că suntem mulțumiți de sprijinul pe care l-am primit, de ecoul pe care l-a avut cauza noastră.

Acum că suntem pe ultima sută de metri, încercăm totuși să mai facem o ultimă strigare de ajutor către cei care încă nu au luat o decizie în ceea ce ne privește. După cum ți-am spus și în celelalte dăți, chiar și după sfârșitul concursului, noi tot vom avea nevoie de sprijinul tău, al tuturor. Îți amintim că proiectul nostru – Centrul de Tineret pentru tinerii instituționalizați – nu e doar un moft, un capriciu pentru a căștiga un premiu, ci însuși scopul pentru care ne-am înființat.

Așadar, te-ai decis? Ne vei ajuta să îndeplinim visele copiilor și tinerilor fără șansă? Te-ai decis ca, alături de noi, să devii și tu  parte din familia pe care ei nu a avut-o niciodată? Să contribui la educația lor și la șansele care li se pot deschide?

Noi așteptăm cu drag contribuția ta. Renunță pentru o zi la pachetul de gume și donează 5 lei pentru soarta unor copii.

Click aici pentru DONAȚII!

 

Echipa Desenăm Viitorul Tău